Mai sigur este sa transferi toate amintirile pe suport digital pentru ca video-player-ul nu prea se mai gaseste iar casetele VHS nu rezista atat de bine la trecerea timpului.
De ce sa convertesti casetele? Pentru ca nu vrei probabil sa ti se distruga in timp singurul exemplar al nuntii tale si pentru ca pe DVD imaginile au o rezolutie mai mare si un sunet mai clar.
Daca vrei sa convertesti o caseta video intr-un DVD ai nevoie de: un video recorder (sau o camera video mai veche), un computer si cablu AV (audio-video).
Dupa ce te-ai asigurat ca ai tot ce-ti trebuie, asigura-te ca banda video e curata si la fel si capul video. Apoi conecteaza cablul AV si la video (sau la camera video) si la computer. Ideea e sa realizezi o legatura intre cele doua. Preia informatia de pe caseta video cu Windows Movie Maker (pornesti programul, te duci in stanga la capture video (captura video sau audio) si importi datele de pe caseta. Dupa ce importi datele,
salveaza-le ori in format .avi, ori .mp4, ori .wmv. Dupa aceea, cu un program de realizare de DVD-uri, un DVD burner (Daemon tools, Burn DVD etc.) se pun datele pe DVD.
Aceasta metoda functioneaza daca in spatele calculatorului exista intrari pentru cablu analog, daca nu, este nevoie de folosirea unei placi de captura.